„Integrare Prin Calculatoare”

Ateliere Fără Frontiere a lansat pe 12 martie prima etapă din anul 2014 a programului de donaţii de calculatoare. 500 de calculatoare recondiţionate pot fi câştigate în această etapă de organizaţii non-guvernamentale (asociaţii, fundaţii, federaţii), şcoli, licee, instituţii de învăţământ acreditate (facultăţi/universităţi), grădiniţe, muzee de stat, biblioteci de stat şi instituţii sociale care prezintă un proiect într-unul din domeniile eligibile: educaţie prin acces la IT&C, integrare/reintegrare – care stimulează autonomia persoanelor asistate prin acces la IT&C, formare prin acces la IT&C sau alte proiecte care vizează un impact social în comunitate.
 
Rezumatul proiectului: Oferirea membrilor asociaţiei noastre suportul necesar pentru a socializa cu alte persoane cu dizabilităţi şi nu numai, învăţarea unor programe de calculator utile în integrarea pe piaţa muncii şi aşa săracă în jud. Vaslui,susţinerea asociaţiei noastre în demersurile de a reuşi să păstrăm locurile de muncă create ca unitate protejată,întărirea factorului incluziv al economiei sociale.